Vineri, 05 Iunie 2026

Noi reguli privind pășunatul la Medgidia

de Carmen MOCANU Joi, 18 Decembrie 2014 143 < 1 min citire
Noi reguli privind pășunatul la Medgidia
Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, a organizat, recent, o dezbatere publică cu mai multe teme de discuție: Regulament privind modul de organizare a pășunatului pe raza UAT Medgidia, Regulament privind organizarea și funcționarea cimitirului ortodox aparținând municipiului Medgidia și aflat în administrarea DGDPP și actualizarea taxelor locale, altele decât cele prevăzute de Codul fiscal.
"În ceea ce privește prima temă de discuție, s-au prezentat reglementările actuale ale modului de organizare a pășunatului. Mai exact, drepturile și obligațiile crescătorilor de animale. Aceștia sunt responsabili pentru parcela atribuită prin contract de închiriere, perioada legală de pășunat, respectiv 20 aprilie - 30 octombrie. Totodată, se interzice pășunatul pe drumuri de exploatare sau terenuri arabile, precum și creșterea de păsări sau porci pe lângă stână", a declarat edilul Marian Iordache.
Taguri
Articolul anterior Pe cine a votat președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, la șefia PNL
Articolul următor Chiar contează mult cum te porți la locul de muncă

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei