Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Crin Antonescu: "Nu suntem preocupați de construirea de noi alianțe"

de Cuget Liber Luni, 19 Mai 2014 141 < 1 min citire
"Nu suntem preocupați de construirea de noi alianțe"
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că formațiunea pe care o conduce nu are niciun fel de tratative în curs și nu este preocupată de construirea de noi alianțe, ci de faptul ca dreapta să fie cât mai puternică, însă această discuție trebuie să pornească pe idei, pe proiecte.
"Nu acord așa ușor certificatul de dreapta oricărui partid care revendică această chestiune. Nu avem niciun fel de tratative în curs și nici nu avem această intenție. PNL a asumat foarte explicit rolul de pivot al dreptei, că este de 24, 25 de ani aproape un partid consacrat, recunoscut și indiscutabil de dreapta prin program, prin tradiție prin tot ce doriți. În al doilea rând, pentru că este, dintre toate formațiunile care se revendică a fi de dreapta, indiscutabil, cea mai puternică și sperăm că aceste alegeri vor confirma acest lucru. Nu suntem în niciun fel preocupați de noi tratative, de construirea de noi alianțe, de negocieri, noi suntem preocupați ca dreapta să fie cât mai puternică, dar cred că această discuție trebuie să pornească pe idei, pe proiecte", a declarat Crin Antonescu, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Constanța. 
Taguri
Articolul anterior "Tinerii pesediști sunt mai răi decât vechii"
Articolul următor Au ajuns în arest, pentru niște cablu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei