Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Parlamentul cere demisia președintelui Băsescu

de Carmen MOCANU Joi, 26 Iunie 2014 131 < 1 min citire
Parlamentul cere demisia președintelui Băsescu
Parlamentul a adoptat, ieri, declarația prin care se cere demisia președintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declarația cu 344 voturi "pentru", niciun vot "împotrivă" și 17 abțineri, în condițiile în care parlamentarii PDL și PMP au absentat.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptățit să asigure prestigiul, independența și legitimitatea funcției prezidențiale, motiv pentru care să-și asume de îndată demisia din funcția de președinte al României", se spune în document.
În timpul ședinței, care a durat mai puțin de jumătate de oră, au mai luat cuvântul președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, deputatul PNL Ludovic Orban și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Votul a fost deschis, prin ridicare de mână. Adoptarea declarației de către Parlament nu are consecințe juridice. 
Taguri
Articolul anterior "Am convingerea că Victor Ponta va fi candidatul PSD la președinție"
Articolul următor Englezi arestați la CM după ce au încercat să fure bani

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei