Partidul Conservator este un susținător al modernizării Constituției și dorește clarificarea unor teme importante în noua Lege fundamentală cum ar fi cele care țin de competențele instituției prezidențiale și ale Curții Constituționale, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator, deputatul Bogdan Ciucă.
- Publicitate -
"Sigur vor intra în discuție aspecte care vizează reprezentarea pe teme de politică externă. Știți foarte bine că au existat controverse din această perspectivă între competențele premierului și competențele președintelui, între competențele Parlamentului și ale Guvernului pe acest subiect și instituția prezidențială. Este momentul să le clarificăm, să știm clar cine și ce competențe are, nu numai cu privire la politica externă și cu privire la Președinție, cu privire la Guvern și Parlament. Bineînțeles că vom clarifica aceste lucruri pentru ca discuțiile de anul trecut să nu se mai repete. Poate că sunt de discutat aspecte procedurale privind numirea miniștrilor, numirea premierului, sunt teme care au generat atitudini diverse în mediile politice și în public și care merită și trebuie să avem obligația să le clarificăm cu acest prilej. Sperăm ca în toamnă să avem o Constituție nouă, modernă, clară, aplicabilă și corectă față de cetățeni", a detaliat Bogdan Ciucă, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, va trebui totodată modificată teza care vizează Curtea Constituțională.