Organizația Județeană Constanța a Partidului Democrat Liberal este în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Astfel, conducerea organizației și echipele de campanie s-au întâlnit cu locuitorii comunelor Adamclisi, Dobromir, Poarta Albă și Cuza Vodă.
- Publicitate -
La întâlniri au participat Gigi Chiru, președintele PDL Constanța, prim-vicepreședintele Iustin Fabian Roman, secretarul general George Măndilă, Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, consilierul județean Florin Gavrilă și responsabilii de colegii Nicolae Ciucă și Cristian Zahariuc. Aceștia le-au explicat locuitorilor celor patru comune importanța alegerilor europarlamentare și le-au prezentat principalele teme de interes pentru județul Constanța propuse candidaților PDL la acest scrutin: Dobrogea energetică, strategia la Marea Neagră și master planul Portului Constanța.
"Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că județul nostru reprezintă, din punct de vedere etnic și cultural, Europa. În județul Constanța și în Dobrogea avem un model demn de admirat din punct de vedere al conviețuirii interetnice și culturale. Modelul european există în Dobrogea. Țelul pe care noi trebuie să îl atingem este cel economic. Astfel, Europa va fi în fiecare casă, iar România va fi mai aproape de Europa", a declarat senatorul Gigi Chiru, președintele organizației județene Constanța a Partidului Democrat Liberal.