PDL Constanța inițiază formarea Coaliției pentru Constituția cetățenilor

de Carmen MOCANU Luni, 08 Iulie 2013 67
Democrat-liberalii constănțeni susțin că, unicul proiect politic al lui Crin Antonescu este un veritabil eșec, fapt atestat atât de specialiști de drept constituțional cât și de Comisia de la Veneția. În acest sens, PDL Constanța inițiază formarea Coaliției pentru Constituția cetățenilor al cărei obiectiv principal este apărarea valorilor democrației și statului de drept.


"Așa cum se știe, PDL s-a retras din dezbaterea parlamentară despre revizuirea Constituției pentru că USL nu ține cont de voința exprimată de majoritatea cetățenilor României la referendumul validat în toamna lui 2009 și dă revizuirii Constituției o turnură periculoasă pentru soarta democrației din România. În procesul revizuirii Constituției, USL a lansat tot felul de false probleme, de amendamente care nu-și aveau locul în Constituție, ca să abată atenția de chestiunile cu adevărat grave", a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, președintele PDL Constanța. De asemenea, Coaliția va informa opinia publică despre amendamentele propuse la revizuirea Constituției de către membrii Coaliției, amendamente ignorate de USL (în primul rând respectarea rezultatului referendumului din 2009). 

"Îi așteptăm să ni se alăture pe toți cei care se simt nedreptățiți de Constituția USL, membrii ai societății civile sau ONG-uri. Numai împreună putem pune capăt nedreptăților", a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei