Sâmbătă, 06 Iunie 2026

PDL Constanța inițiază formarea Coaliției pentru Constituția cetățenilor

de Carmen MOCANU Marţi, 09 Iulie 2013 123 1 min citire
Democrat-liberalii constănțeni susțin că, unicul proiect politic al lui Crin Antonescu este un veritabil eșec, fapt atestat atât de specialiști de drept constituțional cât și de Comisia de la Veneția.
În acest sens, PDL Constanța inițiază formarea Coaliției pentru Constituția cetățenilor al cărei obiectiv principal este apărarea valorilor democrației și statului de drept.
"Așa cum se știe, PDL s-a retras din dezbaterea parlamentară despre revizuirea Constituției pentru că USL nu ține cont de voința exprimată de majoritatea cetățenilor României la referen-dumul validat în toamna lui 2009 și dă revizuirii Constituției o turnură periculoasă pentru soarta demo-crației din România. În procesul revizuirii Constituției, USL a lansat tot felul de false probleme, de amendamente care nu-și aveau locul în Constituție, ca să abată atenția de chestiunile cu adevărat grave", a declarat senatorul Christian Gigi Chiru, președintele PDL Constanța. Acesta a mai adăugat că, în opinia sa, USL-ul vrea să impună în Constituție prevederi care să consacre supremația absolută a majorității parlamentare pe care o deține, asupra celorlalte puteri ale statului, vrea să transforme funcția președintelui ales al țării într-una decorativăa, vrea să-și blindeze superimunitatea în fața legii.
De asemenea, Coaliția va infor-ma opinia publică despre amenda-mentele propuse la revizuirea Constituției de către membrii Coali-ției, amendamente ignorate de USL (în primul rând respectarea rezultatului referendumului din 2009).
"Îi așteptăm să ni se alăture pe toți cei care se simt nedreptățiți de Constituția USL, membrii ai societății civile sau ONG-uri. Numai împreună putem pune capăt nedreptăților", a mai spus senatorul Christian Gigi Chiru. 
Taguri
Articolul anterior "Cel mai important pentru România este să aibă o nouă Constituție"
Articolul următor Nepoata lui Carlos Santana se angajează la TVR

Comentează știrea

uycLdiPXI
4 octombrie 2014
jFoWHsoFdLiXFHq

Y3k2xI ibxtxamcomeu, [url=http://ievtirljsgil.com/]ievtirljsgil[/url], [link=http://fiqchrkgbunz.com/]fiqchrkgbunz[/link], http://ewpblmkpobts.com/

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei