Democrat liberalii constănțeni s-au reunit, ieri după amiază, într-o ședință a biroului permanent județean, context în care au discutat despre întâlnirea primarilor PDL de comune cu liderii centrali ai partidului, eveniment care va avea loc la Brașov, în perioada 8-9 octombrie și la care vor participa și primarii pedeliști ai comunelor constănțene.
- Publicitate -
Unul dintre subiectele care a suscitat cele mai intense discuții în cadrul BPJ-ului de ieri a fost cel legat de solicitarea UNPR de a prelua conducerea Agenției de Protecție a Mediului Constanța, la a cărei șefie se află, în prezent, democrat liberalul Senol Zevri. Potrivit explicațiilor liderului PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, "această posibilitate nu există", el adăugând că a lămurit "această chestiune și cu cei de la UNPR", dar și că "domnul Zevri are susținerea partidului". De menționat este că solicitarea UNPR Constanța vine după ce acesta a numit managerul Sanatoriului Techirghiol și, de asemenea, un director adjunct la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL).
Nu în ultimul rând, legat de alegerile interne, se pare că, așa cum a afirmat senatorul Mircea Banias, în cursul săptămânii viitoare va avea loc o discuție pe această temă, în ședința biroului permanent național, urmând ca, ulterior, să fie stabilit, în cele din urmă, și un calendar al scrutinelor interne.