Fostul ministru al Justiției, actualmente vicepreședinte în PDL, Monica Macovei, consideră că senatorul democrat-liberal Mircea Banias, cercetat în dosarul "Vămii Constanța", ar trebui suspendat din partid, adăugând și că formațiunea se va ocupa de reanalizarea numirilor în funcții publice.
- Publicitate -
"Autosuspendarea vine din proprie inițiativă. Mircea Banias n-a făcut-o până în acest moment și, categoric, în opinia mea, trebuie ca partidul să-l suspende. Voi ridica această chestiune, cred că oricum este pe ordinea de zi la Biroul Permanent Națio-nal, care va avea loc luni. Suspendarea, potrivit statutului, poate fi decisă pe o anumită perioadă de timp. Dacă este trimis în judecată, mi se pare normal să fie prelungită suspendarea, iar dacă se constată de către anchetatori că nu este vinovat, suspendarea încetează. Dar aș vrea să adaug ceva. În partid, intri ca să pui în practică obiective politice pentru oameni și nu e normal să stai în această funcție politică atât timp cât sunt suspiciuni că ai comis infracțiuni. Suspendarea este firească", a declarat Monica Macovei.
Ea a menționat că, în cadrul partidului, lucrează la stabilirea unor criterii de etică, iar acestea vor fi aplicate inclusiv candidaturilor la alegerile locale și parlamentare. În plus, numirile pe funcții publice vor fi reanalizate, pentru cele deja făcute, și vor fi strict monitorizate și verificate persoanele care vor fi propuse de acum înainte.
"Am solicitat ca toate numirile care se fac de azi încolo să fie discutate în BPN, să vedem
exact cine este persoana, trecutul ei profesional, moral și de onestitate și, în al doilea rând, să ne uităm la numirile din urmă, la persoane care sunt acum în funcții publice la nivel central sau local. S-a decis să se facă niște comisii, una la nivel central, pentru verificarea celor care sunt în instituțiile centrale, și altele la nivel local, care să verifice numirile făcute de organizațiile județene. Deci, verificarea tuturor numirilor făcute de PDL din trei perspective: integritate, profesio-nalism, competența pentru acea funcție și activitate politică", spune Macovei.
Vicepreședintele PDL a mai precizat că propunerea sa în BPN va fi ca, pentru persoanele care nu trec de verificări, să se retragă sprijinul politic pentru funcțiile respective.
Senatorul constănțean Mircea Banias este cercetat de procurorii DNA alături de alte 29 de persoane, fiind acuzat de aderare la un grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la delapidare.
Deoarece beneficiază de imunitate parlamentară, Banias nu a putut fi prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă alături de celelalte 29 de persoane și este cercetat în stare de libertate. Mircea Banias a spus că este nevinovat și, în acest context, nu are motive să se autosuspende din partid.