Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Deputatul Maria Stavrositu: "Pe lângă profesori competenți, învățământul de calitate se face și prin implicarea comunității"

de Carmen MOCANU Marţi, 18 Septembrie 2012 563 2 min citire
"Pe lângă profesori competenți, învățământul de calitate se face și prin implicarea comunității"
La fel ca și în alți ani, deputatul Colegiului 10, democrat-liberala Maria Stavrositu a participat la deschiderea noului an școlar, care a avut loc ieri
Ea spune că, fiecare început de an școlar reprezintă un eveniment important, din mai multe motive, deoarece, pe lângă faptul că este mamă a doi copii, este și profesor de matematică. 
"Poate că și formarea mea profesională, aceea de profesor, mă face să acord o importanță deosebită acestei zile, să fiu sufletește alături de profesori, pe care îi rog să rămână mereu dedicați acestei meserii nobile, apropiați de copiii noștri, dornici de a-i ghida în tainele atâtor discipline, fiecare dintre ele atât de importantă pentru formarea lor ca oameni. Pe de altă parte, ca mamă, nu pot decât să mă bucur că am șansa de a-mi vedea copiii învățând într-o școală de top, în condiții foarte bune, beneficiind de toate facilitățile pe care ar trebui să le aibă orice elev, din orice școală de la noi din țară", a spus Maria Stavrositu. 
În plus, în calitate de deputat și ca reprezentant al constănțenilor din Colegiul nr. 10 în Parlamentul României, acolo unde face parte din Comisia de Educație, Maria Stavrositu spune că știe cât de multe eforturi au fost făcute în ultimii ani pentru ca școlile din colegiul pe care îl reprezintă în Parlament să-și îmbunătățească diverse componente și să ofere, an de an, mai multe facilități elevilor săi. 
"Știm cu toții că un învățământ de calitate, pe lângă cadre didactice competente și specializate, cuprinde și implicarea comunității, dar și o mai mare implicare a părinților, pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru copiii lor de a învăța, de a evolua, de a deveni oameni informați și viitori specialiști în diverse domenii de activitate. În acest sens, fac un apel la părinți, să păstrăm și să îmbunătățim constant această colaborare, care este în interesul copiilor noștri. Prin urmare, doresc să urez tuturor un an școlar cât mai bun, plin de succese și realizări", a transmis Maria Stavrositu.
Taguri
Articolul anterior BEC a admis protocoalele de constituire a alianțelor electorale USL și ARD
Articolul următor "Rolul meu e să aplic criteriile Codului Etic pentru candidații ARD"

Comentează știrea

sunt o vaca
18 septembrie 2012
da asa e,

care a baut cerneala la scoala. Dar Udrea apreciaza asta......

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei