Peremiștii constănțeni se plâng că sunt prea puține panouri pentru afișaj electoral

de Corina POPESCU Luni, 09 Noiembrie 2009 793
Președintele Organizației Județene a PRM Constanța, Mircea Stoian, a vorbit, ieri, într-o conferință de presă, despre noul început al formațiunii politice la nivel local, după excluderea lui Niculae Gheorghe, fostul lider peremist. Stoian a mărturisit că PRM Constanța a pornit la drum fără arhive și fără buget, cotizațiile fiind singura lor resursă de a acoperi cheltuielile curente: chiria și utilitățile pentru noul sediu de partid. "Materialele au fost trimise de la Centru, iar acțiunile din campanie le desfășurăm prin forțe proprii. Nu avem bani de bannere și afișaje luminoase. Ne limităm doar la afișe", a precizat Mircea Stoian. Totodată, liderul peremist a ținut să remarce numărul mic de panouri electorale din oraș și liniștea ce domină această campanie. La conferința de ieri, a fost prezent și Florea Spirea, consilierul președintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, și director organizatoric la nivel central, el ocupându-se de campania electorală din județele Constanța, Tulcea și Călărași. Peremiștii au făcut ieri referire și la procentele pe care candidații la președinția României le-ar înregistra în prezent. Deși nu se bazează pe sondaje, ei susțin că Vadim ar avea în jur de 20%. Mai mult, cu toate că mai sunt două săptămâni până la primul tur pentru prezidențiale, peremiștii se gândesc deja și la turul doi, scoțându-l de această dată din calcule pe candidatul lor. Spirea a precizat că este foarte greu pentru PRM să decidă pe cine va susține în turul doi, excluzând din start varianta Traian Băsescu. În cazul lui Mircea Geoană și Crin Antonescu, Spirea a remarcat dificultățile pe care cei doi le-ar avea de întâmpinat în raport cu baronii locali cărora nu le pot face față, peremiștii fiind astfel nehotărâți pentru moment.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei