Sâmbătă, 06 Iunie 2026

PNL vrea vot la vedere în cazul cererilor formulate de justiție

de Carmen MOCANU Marţi, 21 Aprilie 2015 104 < 1 min citire
PNL vrea vot la vedere în cazul cererilor formulate de justiție
Prim vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, ieri, la finalul consultărilor purtate de reprezentanții partidului său cu șeful statului, că PNL susține exprimarea în favoarea cererilor ministrului Justiției sau a procurorului general de percheziție, reținere, arestare sau începere a urmăririi penale a aleșilor.
"Poziția PNL este constantă, de susținere a solicitărilor formulate de justiție, de exprimare în favoarea acestor solicitări prin vot deschis. Dorim simplificarea procedurii, reducerea termenelor în Parlament. Susținem ca exprimarea votului în cazul solicitărilor de arestare, reținere, a perchezițiilor sau a începerii urmăririi penale să se facă prin vot la vedere", a precizat Ludovic Orban.
El a mai adăugat că a semnalat că se menține la coaliția guvernamentală o poziție de obstrucționare a Justiției, care afectează imaginea României.
"Această atitudine a PSD este foarte clară. Președintele PSD nu a participat la niciun vot în favoarea unei solicitări formulate de ministrul Justiției sau de procurorul general. Este din ce în ce mai evident că în interiorul PSD și a coaliției se coc proiecte care urmăresc să fie împiedicată săvârșirea Justiției", a mai spus Orban. 
Taguri
Articolul anterior "Senatul poate aproba trei legi din Codul electoral"
Articolul următor Ponta a cerut sprijinul președintelui Iohannis privind revizuirea Constituției

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei