În cadrul ședinței Consiliului Local de ieri, viceprimarul
Constanței, Decebal Făgădău, a spus că, în urmă cu ceva timp, a făcut o
vizită ministrului Transporturilor, Anca Boagiu care i-a promis că va
încerca să reabiliteze podul de la IPMC.
- Publicitate -
"Pe 1 martie am fost în audiență la Anca Boagiu. Ținând cont că
lucrările la varianta Constanței nu sunt în grafic și există
posibilitatea ca la un moment dat să se înceapă lucrările la digul de
larg, la fiecare trei minute va trece câte un camion, ceea ce va fi
foarte grav pentru podul de la IPMC. Mi-a spus că nu îmi dă nimic în
scris, dar mi-a spus să fac din nou solicitare, cu promisiunea că va
încerca să-l reabiliteze. Ținând cont de proiectul conexat legat de
realizarea digului de larg, s-ar putea să avem sorți de izbândă", a spus
Făgădău.