Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ponta nu vrea să-l mai suspende pe Băsescu

de Cuget Liber Luni, 22 Noiembrie 2010 337 1 min citire
Suspendarea președintelui nu mai este o problemă de actualitate, a afirmat, ieri, liderul social-democraților, Victor Ponta, în cadrul unei emisiuni difuzate de Pro TV.
"Nu cred că este și că va fi vreodată o problemă de actualitate. Cred că suspendarea unui președinte, indiferent cum îl cheamă (...), trebuie făcută atunci când acesta încalcă procedurile constituționale. La Legea pensiilor semnătura președintelui pusă pe o lege fraudată ar fi fost o încălcare a Constituției și mă bucur că, pentru prima oară, Traian Băsescu și-a încălcat propriul orgoliu trimițând legea în Parlament", a spus Ponta la Pro TV, citat de Mediafax.
Liderul PSD a mai adăugat că o candidatură a sa la președinția României nu este exclusă, dar este puțin probabilă, în special datorită faptului că la alegerile prezidențiale din 2014 va avea 42 de ani, motiv pentru care simte "că poate face mai mult", dar și pentru că niciodată nu vrea să mai condiționeze acțiunile politice ale PSD de funcția pe care o vor ocupa liderii.
În negocierile cu liberalii, însă, Victor Ponta a precizat că principala condiție este ca PSD să dea premierul într-o viitoare guvernare, indiferent cum se numește acesta, existând mai multe variante în acest sens.
În acest context, el a spus că fostul premier Adrian Năstase nu va mai dori această funcție, pentru că "viața nu merge niciodată înapoi".
Articolul anterior Sprijin de la ministere pentru regiunea de sud-est a României
Articolul următor Avem echipă, avem valoare!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei