Noul Consul General al Rusiei la Constanța, Reva Mikhail Mikhailovici: "Pragmatismul trebuie să fie pe primul loc în relațiile româno-ruse"

de Adina BOCAI Vineri, 05 Noiembrie 2010 338
Rusia are un nou reprezentant diplomatic la Constanța. Este vorba despre Reva Mikhail Mikhailovici, care și-a început mandatul de consul general al țării sale cu o vizită oficială la Instituția Prefectului județului Constanța. Oaspete i-a fost prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, cu care oficialul străin a avut, ieri, o întrevedere de aproximativ jumătate de oră. La finalul discuțiilor, noul consul și-a manifestat încrederea că va avea o bună colaborare cu autoritățile con-stănțene, în special cu reprezentantul Guvernului în teritoriu. De asemenea, nici Constanța nu i se va părea un oraș străin multă vreme, având în vedere că noul consul al Rusiei este născut în Crimeea și a crescut între două mări: Marea Azov și Marea Neagră. Pentru moment, sentimentele sunt de simpatie față de municipiul de pe litoralul românesc al Mării Negre. În cadrul scurtelor declarații de ieri, consulul și-a manifestat convingerea că "această simpatie se va transforma în iubire". Consulul Reva Mikhail Mikhailovici este reprezentant diplomatic al Rusiei pentru județele Brăila, Galați, Tulcea și Constanța. Unul dintre obiectivele consulului pe care a pus accent și în cadrul declarațiilor de ieri este cel al dezvoltării relațiilor dintre Rusia și România. "Trebuie să vă spun că pragmatismul trebuie să fie pe primul loc în relațiile româno-ruse. Am venit aici și vreau să pun accent pe dezvoltarea relațiilor dintre regiunile rusă și română și sper că vom reuși să facem ceva în acest sens. În tot ceea ce privește planul internațional avem o poziție foarte aproape, unele care coincid, de problematica internațională, există însă și diferențele care trebuie să fie însă balansate, nuanțate și sper că vom colabora fructuos și pe planurile dezvoltării relațiilor dintre țările noastre", a declarat noul consul general al Rusiei la Constanța. De când a ajuns la post, diplomatul a vizitat mănăstirile Dervent și Sf. Andrei, urmând ca în perioada imediat următoare să efectueze atât vizite oficiale, cât și neoficiale și în celelalte județe de care se va ocupa în mandatul său.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei