Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Prefectul Adrian Picoiu, dialog civic privind problemele persoanelor vârstnice

de Carmen MOCANU Luni, 27 Ianuarie 2025 515 1 min citire
Prefectul Adrian Picoiu, dialog civic privind problemele persoanelor vârstnice
În Sala Ovală a Prefecturii Constanța s-au desfășurat, luni, primele ședințe din acest an ale Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, respectiv a Comisiei de Dialog Social.
Prefectul Adrian Teodor Picoiu și subprefectul Șenol Ali au participat la cele două ședințe, în cadrul cărora au fost prezentate și aprobate programele orientative pentru anul 2025.
Astfel, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice a fost prezentat programul orientativ de activitate pentru 2025, întocmit pe baza propunerilor membrilor comitetului. Printre temele ce vor fi supuse atenției în cursul acestui an se regăsesc: modul de prescriere eliberare, decontare a medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu; prevenirea instituționalizării persoanelor vârstnice; victimizarea în rândul vârstnicilor ca urmare a accidentelor rutiere (risc crescut pentru pietoni); acordarea serviciilor medicale paraclinice (drepturi și obligații furnizori, drepturi și obligații asigurați).
În cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-au mai purtat discuții și pe marginea sistemului public de pensii.
Pe de altă parte, la Comisia de Dialog Social, printre tematicile propuse de membrii acesteia, pentru anul 2025, sunt și informarea privind condițiile de pensionare conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, dar și informarea privind contractele de asigurare social care se pot încheia cu Casele Județene de Pensii în vederea completării vechimii în muncă.
În plus, în cadrul ședinței, la solicitarea Cartel Alfa – filiala județului Constanța, s-au adus în atenție efectele în județul Constanța ale OUG 153/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidate pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și prorogarea unor termene.
Taguri
Articolul anterior Doi tineri au vrut să mituiască un poliţist cu 10.000 de euro ca să nu fie testaţi cu Drugtest-ul. Ce consumase şoferul
Articolul următor Autoturism de 83.000 de euro furat din Austria, găsit în trafic, în România. La volan era un sirian fără permis

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei