Potrivit unui comunicat de presă transmis de către Prefectura Constanța, Tribunalul Constanța, prin Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis o nouă acțiune a prefectului Claudiu Palaz.
- Publicitate -
Este vorba despre o hotărâre a Consiliului Local al comunei Ciobanu din luna februarie, pe care prefectul a atacat-o și potrivit căreia mandatele aleșilor PNG-CD Constantin Nădrag și Ion Hermeneanu încetau de drept. Instanța a apreciat ca fiind nelegală hotărârea, ținând cont în principal de faptul că, încă de la sfârșitul lunii ianuarie, există o adresă înregistrată de către PNG-CD la consiliul local prin care se arată că cei doi beneficiază în continuare de sprijin politic. Astfel, hotărârea din luna februarie "a fost adoptată cu încălcarea prevederilor legislației în vigoare", se mai precizează în același comunicat de presă.