Instituția Prefectului Constanța demarează, începând de astăzi, un program de audiențe în județ. Inițiativa îi aparține prefectului Dănuț Culețu, iar deplasările vor avea loc în diferite localități-centru: Băneasa, Cernavodă, Hârșova, Mangalia, Medgidia și Negru-Vodă.
- Publicitate -
Astfel, prefectul Culețu va fi prezent astăzi, pentru a susține audiențe, la sediul Primăriei Medgidia, acolo unde, potrivit declarațiilor făcute ieri de reprezentantul guvernului în teritoriu, cu ocazia întâlnirii cu primarii din județ, pot participa și cetățeni din zonele limitrofe Medgidiei.
Inițiativa Prefecturii Constanța vine ca un răspuns la necesitatea unei comunicări eficiente între autorități și populație. În sensul acesta, Culețu a ținut să menționeze, în cadrul evenimentului de ieri, că toate autoritățile administrative ar trebui să se gândească la perspectiva unei comunicări deschise cu cetățenii, în scopul soluționării diverselor doleanțe ale acestora.