Duminică, 07 Iunie 2026

Premierul japonez Shinzo Abe sosește marți la București. Întâlnirea de la guvern, anulată, merge la Cotroceni

de Cuget Liber Marţi, 16 Ianuarie 2018 123 1 min citire
Premierul japonez Shinzo Abe sosește marți la București. Întâlnirea de la guvern, anulată, merge la Cotroceni
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, sosește marți la București, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis. Vizita la guvern a fost anulată, în urma demisiei premierului Mihai Tudose. Aceasta este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei.
Vizita premierului japonez Shinzo Abe la guvern a fost anulată, informează România TV.
Vizita premierului japonez are loc în contextul aniversării a 5 ani de la convenirea, în 2013, a Parteneriatului Reînnoit dintre România și Japonia, a transmis Administrația Prezidențială, potrivit News.ro.
La ora 16,00, premierul Japoniei va fi primit la Palatul Cotroceni de către președintele Klaus Iohannis și vor avea loc convorbiri în format restrâns, convorbiri în plenul delegațiilor, declarații de presă comune și un dineu oficial pe care președintel Iohannis îl va oferi în onoarea prim-ministrului japonez.
Conform Administrației Prezidențiale, agenda discuțiilor include stadiul și perspectivele de consolidare a relațiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România și Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securității și al relațiilor inter-umane. De asemenea, vor fi abordate subiecte precum cooperarea Japoniei cu Uniunea Europeană, inclusiv în contextul Acordului de Parteneriat Economic dintre Japonia și Uniune, evoluțiile la nivel regional, cu accent asupra dosarului nord-coreean, respectiv cooperarea româno-japoneză în plan multilateral.
Șeful Guvernului de la Tokyo se află, de vineri, într-un turneu în Europa Centrală și de Est, care cuprinde și Bulgaria, Serbia și România. El a anunțat că va fi însotit în acest turneu de reprezentanții a peste 30 de companii japoneze, scrie romaniatv.net
Taguri
Articolul anterior RATC: "Circulă toate autobuzele, dar în condiții de iarnă"
Articolul următor Cum va fi vremea astăzi, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei