Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Culturii Naționale și a lui Mihai Eminescu

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Duminică, 15 Ianuarie 2023 188
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, că geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile sale în această zi, înainte de toate, ”pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate şi în toate nuanţele individualităţii sale”.

„În semn de omagiu adus marelui nostru poet Mihai Eminescu, cel care a dat anvergură creaţiei literare româneşti în făgaşul unui mare curent artistic şi de gândire european, romantismul, revoluţionând totodată limba română, România a dedicat ziua de naştere a acestuia, 15 ianuarie, sărbătoririi culturii naţionale.
Geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile mele astăzi, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate şi în toate nuanţele individualităţii sale, de-a lungul tuturor secolelor care au precedat modernitatea.
Creaţia populară este cea care a definit fiinţa românească în istorie, noi avem nu atât datoria, cât privilegiul să-i perpetuăm memoria, să o evidenţiem în ţară şi în lume, să ne reîmprospătăm spiritul la izvoarele ei.
Toate gândurile noastre de apreciere şi le atrag de asemenea, cu prisosinţă, cei care au contribuit la naşterea creaţiei româneşti culte, de la istoriografi, cronicari şi traducători în română ai cărţilor bisericeşti, până la personalităţi universaliste ale iluminismului, cu veche reputaţie pe alte meleaguri, sau până la romanticii avântaţi ai paşoptismului.
Şi cred că mă exprim în numele foarte multora, când spun că ne mândrim cu cei care au dat răsunet culturii româneşti în lume prin literatură, muzică, sculptură, creatori care se bucură de apreciere colectivă în România şi de largă notorietate pretutindeni. Suntem, împreună, în marea familie europeană, un spaţiu al diversităţii, al valorificării frumuseţii culturilor noastre.Citește mai departe

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei