Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Premierul Ponta a demis prefecții și subprefecții

de Cuget Liber Marţi, 08 Mai 2012 591 < 1 min citire
Premierul Ponta a demis prefecții și subprefecții
Premierul Victor Ponta a demis toți prefecții și subprefecții. Decizia a fost luată astăzi, în prima ședință de guvern. Decizia premierului era previzibilă, în condițiile în care intenția era anunțată încă de săptămâna trecută, când Ponta încă nu era în fruntea Executivului. Motivul invocat, la acea vreme, era acela că aceștia trebuie să reprezinte Guvernul.Guvernul a decis, în ședința de astăzi, schimbarea prefecților și subprefecților PDL și UDMR, după ce proiectele de hotărâri care operează aceste modificări au fost incluse pe agenda primei reuniuni a noului Cabinet, potrivit unor surse oficiale citate de MEDIAFAX.
Pe ordinea de zi au mai fost incluse proiecte de ordonanță de urgență privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, precum și pentru aplicarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.
Taguri
Articolul anterior Ajutor pentru cultivarea orezului în zonele defavorizate
Articolul următor Președintele asociației poate fi și administrator?

Comentează știrea

bibi
8 mai 2012
bravo victore

asa tata, scapa-ne de javrele portocalii

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei