Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu șeful MI 6, John Sawers

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 01 Februarie 2014 173 < 1 min citire
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu șeful MI 6, John Sawers
Premierul Victor Ponta l-a primit, vineri, la Palatul Victoria pe șeful Serviciului de Informații Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - MI6, John Sawers. "Cu acest prilej a fost apreciată excelenta cooperare dintre instituțiile de securitate românești și britanice în prevenirea și combaterea fenomenelor care pot afecta securitatea cetățenilor din cele două state sau care sunt îndreptate împotriva membrilor NATO și ai Uniunii Europene. Între aspectele de interes special se află combaterea terorismului, a terorismului informatic și a altor forme de activități ilegale la nivel regional și global. A fost efectuat și un schimb de opinii pe teme internaționale de actualitate", informează un comunicat de presă al Guvernului. Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii a fost subliniată susținerea pe care Guvernul o acordă consolidării dimensiunilor de cooperare specifică, la nivel instituțional, cu partenerii strategici ai României din comunitatea Euro-Atlantică.
Taguri
Articolul anterior "Codurile nu pot fi modificate prin OUG"
Articolul următor "Mergem la Soci să facem o figură onorabilă"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei