Președintele Băsescu participă la bilanțul SIE

de Carmen MOCANU Luni, 11 Februarie 2013 153
Președintele Traian Băsescu participă, astăzi, la ședința de bilanț pe anul 2012 a Serviciului de Informații Externe (SIE).
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în programul oficial de astăzi al președintelui se află și primirea, la ora 15,00, la Palatul Cotroceni, a lui Dacian Cioloș, comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
Comisarul Cioloș efectuează o vizită în România în perioada 11 - 13 februarie. Potrivit unui comunicat de presă postat vineri pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România, în timpul vizitei, înaltul oficial european are prevăzute întâlniri cu președintele Traian Băsescu, cu prim-ministrul Victor Ponta și cu viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
De asemenea, comisarul Cioloș va avea întâlniri cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, cu ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, cu ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, și cu Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.
Agenda vizitei mai include întrevederi ale comisarului european cu președinții Comisiilor de afaceri europene din Parlamentul României, Ovidiu Ioan Silaghi și Anca Boagiu, precum și cu președinții Comisiilor pentru agricultură, silvicultură, dezvoltare rurală și industrie alimentară din Senat și Camera Deputaților, Gheorghe Saghian și Nini Săpunaru.
Marți, 12 februarie, comisarul Cioloș va participa la deschiderea conferinței "Cetățenie și dialog în Europa", organizată de Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, iar miercuri, 13 februarie, va susține o conferință de presă la sediul Reprezentanței Comisiei Europene.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei