Președintele Klaus Iohannis a participat joi seara la cina oferită de președintele SUA, Barack Obama, la Casa Albă, în onoarea șefilor de delegații prezenți la Summitul securității nucleare.
- Publicitate -
Șeful statului a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Barack Obama la Casa Albă.
La cina oferită de Obama, șeful statului a stat între președinții Poloniei și Ucrainei.
Klaus Iohannis va participa, astăzi, la sesiunea de deschidere a summitului, la un dejun de lucru și la discuția pe baza unui scenariu pregătit de organizatori care constă în prezentarea, prin intermediul unui videoclip, a unui caz ipotetic de terorism nuclear - furtul de material nuclear sau radioactiv de către actori nestatali și utilizarea parțială a acestuia. La finalul summitului, președintele Iohannis va susține o declarație de presă.
Printre altele, șeful statului va prezenta, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, un mesaj referitor la responsabilitate și la dorința României de a fi un promotor al celor mai bune practici în domeniul securității nucleare.