Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Președintele Iohannis, în Parlament; Ce mesaj va adresa

de Cuget Liber Luni, 22 Februarie 2016 123 < 1 min citire
Președintele Iohannis, în Parlament; Ce mesaj va adresa
Președintele Klaus Iohannis va adresa luni, în plenul Parlamentului, un mesaj pe teme de politică internă.
Șeful statului a transmis săptămâna trecută o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea, în care a cerut să adreseze Parlamentului un mesaj pe 22 februarie, iar conducerea Legislativului a aprobat solicitarea.
"S-a decis ca luni după-amiază, la ora 16,00, conform solicitării președintelui, să organizăm o sesiune comună a celor două Camere. Președintele Iohannis dorește să se adreseze Parlamentului", a declarat miercurea trecută președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
El a spus că temele care vor fi abordate sunt de politică internă, "cele menționate în scrisoarea președintelui".
Este primul mesaj care va fi adresat de președintele Klaus Iohannis în acest an.
Șeful statului s-a adresat de cinci ori Parlamentului de la câștigarea alegerilor.
Taguri
Articolul anterior VIDEO ȘI FOTO / HAOS și SCANDAL cu facturile la gaze în CONSTANȚA. ENGIE asaltat de mii de constănțeni
Articolul următor Scrimă: Echipa masculină de sabie a României, locul 6 la etapa de Cupă Mondială de la Varșovia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei