Fostul președinte al PDL, Emil Boc, consideră că viitorul lider al formațiunii sale nu trebuie să fie neapărat și candidatul democrat-liberalilor la alegerile prezidențiale.
- Publicitate -
"E clar că cine va avea funcția de președinte al PDL va trebui să dea semnalul decisiv pentru ceea ce înseamnă competițiile viitoare - alegerile europarlamentare și prezidențiale. Dar nu în mod neapărat președintele partidului să fie și candidatul la funcția de președinte al României. Nu este o lege scrisă în Statutul PDL, o regulă scrisă", a spus Emil Boc.
El a subliniat faptul că nu va candida la nicio funcție de conducere în PDL și că partidul are nevoie de o nouă conducere legitimă.