Președintele Traian Băsescu a transmis, ieri, o invitație partidelor și grupurilor parlamentare de a participa la consultări "în vederea găsirii unei soluții pentru numirea cât mai rapid posibil a unui Guvern". Primii care vor sosi la Cotroceni sunt reprezentanții minorităților, de la ora 14.00, urmați de grupul independenților, UDMR, PNL, PSD și PDL.
- Publicitate -
Reprezentanții grupului minorităților naționale sunt așteptați la Palatul Cotroceni de la ora 14.00 și au la dispoziție o jumătate de oră pentru a discuta cu șeful statului. Următorul grup parlamentar cu care președintele Traian Băsescu va avea consultări este cel al independenților, condus de Gabriel Oprea de la 14.45, urmat de reprezentanții UDMR, de la ora 15.30 și de cei ai PNL de la 16.15. PSD este așteptat la discuții cu șeful statului de la ora 17.00, iar PDL de la ora 17.45.
Subiectul cel mai probabil al discuțiilor va fi formula de constitu-ire a unei majorități, care să susțină un Executiv.