Președintele Traian Băsescu a promulgat Legea referendumului

de Cuget Liber Sâmbătă, 14 Decembrie 2013 60
Președintele Traian Băsescu a promulgat, sâmbătă, la ora 23:59, Legea Referendumului, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, citat de B1.ro.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat sâmbătă, 14 decembrie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului", se arată în comunicat.
Legea permite validarea unui referendum dacă la urne au venit 30% dintre alegătorii înscriși pe liste, și nu 50% dintre alegători, cum era până acum.
Președintele a subliniat faptul că el consideră că această Lege este "catastrofală" pentru România.
Traian Basescu anunțase anterior că va face uz de prerogativele sale pentru a întârzia cât mai mult intrarea în vigoare a acestei noi prevederi, astfel încât să devină imposibilă aplicarea sa la un potențial referendum pentru modificarea Constituției organizat odată cu alegerile prezidențiale de anul viitor.
Curtea Constituțională a respins, în 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea președintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%, de la 50% plus unu.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei