Președintele Traian Băsescu a calificat, astăzi, drept corect' raportul Comisiei Europene privind reforma justiției în România.
- Publicitate -
Potrivit șefului statului, raportul prezentat de CE relevă, pe de o parte, progrese făcute în direcția atingerii obiectivelor de a avea un sistem de justiție eficient și compatibil cu justiția la nivel european, iar, pe de altă parte, pune degetul și pe probleme care se perpetuează în justiție și care afectează credibilitatea sistemului în ansamblu, dar și credibilitatea României.