Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primăria Cernavodă acordă cadouri sociale pensionarilor și elevilor

de Carmen MOCANU Joi, 10 Decembrie 2015 315 < 1 min citire
Primăria Cernavodă  acordă cadouri sociale pensionarilor și elevilor
Sărbătorile de iarnă vor fi mai bogate pentru pensionarii cu venituri mici și pentru elevii cernavodeni. Administrația Publică Locală demarează, în prag de Crăciun, o amplă acțiune de sprijinire a persoanelor vârstnice nevoiașe, dar și de pregătire a darurilor pentru copii. Prin intermediul programului "Respect și Sprijin pentru seniorii orașului nostru", inițiat de primarul Gheorghe Hânsă, peste 970 de persoane, dintre care pensionari cu venituri de cel mult 700 de lei și persoane fără venit, cu vârste peste 60 de ani, vor beneficia în prag de sărbători, de tichete sociale, în valoare de 50 de lei. Ajutoarele se vor ridica de la sala Casei de Cultură, în perioada 9 - 10 decembrie, și vor servi la achiziționarea de produse alimentare, medicamente și materiale igienico-sanitare.
Moș Crăciun va sosi și la copiii din Cernavodă. Astfel, peste 4.300 de elevi și copii nevoiași (care aparțin familiilor asistate social), vor primi pachete cu dulciuri în valoare de 25 de lei. În perioada 14 - 18 decembrie, Moșul va colinda, însoțit de reprezentanții Direcției de Asistență Socială, pe la toate creșele, grădinițele, școlile, liceele și familiile nevoiașe, pentru a distribui darurile de Crăciun. 
Taguri
Articolul anterior "Medgidia este pregătită pentru iarnă"
Articolul următor Femeile din grupuri vulnerabile, invitate la o dezbatere publică la Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei