Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au anunțat că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, a intrat în vigoare Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, aprobat prin HCL nr. 427/28.12.2017, prin care procedura de autorizare a operatorilor economici a fost simplificată.
- Publicitate -
Astfel, vizarea autorizațiilor de funcționare/avizelor program de funcționare se face cu doar două documente: cerere-formular tip și dovada efectuării plății.
Depunerea documentațiilor se poate face și online via e-mail, atașând documentele pe adresa:
[email protected], operatorii economici prezentându-se la Centrul de Informare pentru Cetățeni doar pentru ridicarea autorizațiilor de funcționare/avizelor program de funcționare.
Numărul de documente pe care operatorii economici trebuie să le prezinte atunci când se autorizează pentru prima dată s-a redus, datorită bazei de date nou create la nivelul Primăriei municipiului Constanța.
Operatorii economici interesați pot consulta Regulamentul mai sus menționat pe site-ul Primăriei municipiului Constanța, www.primaria-constanta.ro, la secțiunea "Despre instituție/Agenți economici".