Primăria Cumpăna dă startul activităților culturale. Eminescu, omagiat de elevi

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 13 Ianuarie 2018 238
Consiliul Local al comunei Cumpăna, în colaborare cu Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" din Cumpăna, deschide programul activităților culturale ale anului 2018, care începe cu omagierea marelui poet național Mihai Eminescu.
Astfel, luni, 15 ianuarie, se vor celebra 168 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești și opt de la marcarea "Zilei Culturii Naționale". Activitatea se va desfășura începând cu ora 13.00, în incinta Casei de Cultură Cumpăna, sub titulatura "Lumină, sunet, culoare, cuvânt".
În fiecare an, în ziua de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, " Luceafărul poeziei romanești", ajunge la inimile celor care îl omagiază.
Fascinați de fantezia poetică și epică a marelui Eminescu, elevii Liceului Tehnologic "Nicolae Dumitrescu", sub îndrumarea profesorului Corina Alina Sîrbu, îl vor omagia pe marele poet național prin câteva momente literar-artistice ce cuprind recitări de poezii, eseuri, prin reconstituirea atmosferei basmelor și poeziilor eminesciene, precum și printr-o expoziție de desene pe teme eminesciene, toate acestea având ca obiectiv valorizarea operei lirice și epice a lui Mihai Eminescu. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei