Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primăria Medgidia a marcat "Ziua Imnului"

de Carmen MOCANU Joi, 30 Iulie 2015 182 < 1 min citire
Primăria Medgidia  a marcat  "Ziua Imnului"
Reprezentanții Primăriei Medgidia au marcat, ieri, "Ziua Imnului", printr-o ceremonie la care au participat oficialitățile locale, fanfara "Dan Spătaru" și cadre militare din garnizoanele din localitate, precum și cetățeni ai municipiului.
Festivitatea a fost una solemnă, deschisă cu intonarea imnului de către fanfară, urmată de un moment de poezie, în care poemul "Un răsunet" a fost recitat de către Valentina Ciocia. Poemul a fost scris în contextul Revoluției de la 1848 de către poetul Andrei Mureșanu, iar linia melodică a fost compusă de Anton Pann. Cântecul "Deșteaptă-te, române" a devenit imn național după Revoluția din 1989, în anul 1990, pe data de 24 ianuarie. Ceremonia a continuat cu intonarea imnului de către toți cei prezenți, moment solemn și emoționant, când pe buzele cetățenilor se citeau versurile cântecului național. S-au cântat cele patru strofe oficiale, 1, 2, 4 și 11, strofe pe care orice român le cunoaște și le prețuiește.
Ziua Imnului Național se serbează în fiecare an la data de 29 iulie, începând cu anul 1998, când această zi a fost proclamată în mod oficial. 
Taguri
Articolul anterior Tu știi ce au făcut aleșii tăi în Parlament? Care sunt cei mai activi parlamentari ai Constanței
Articolul următor Consilierii din Saligny, convocați la ședință de primarul Ion Beiu

Comentează știrea

Robert
4 august 2015
Aiurea-n tramvai

Cum adica militari din garnizoanele din Medgidia? O garnizoana este totalitatea unitatilor militare dintr-o localitate, comandantul celei mai importante fiind si comandantul garnizoanei. In cazul de fata, garnizoana Medgidia este formata din unitatile militare de la Spital plus cea de la Orasul Nou.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei