Duminică, 07 Iunie 2026

Primăria Mihai Viteazu dă ajutoare pentru încălzirea locuințelor

de Alexandra BĂLAN Luni, 15 Octombrie 2012 305 < 1 min citire
Primăria Mihai Viteazu dă ajutoare pentru încălzirea locuințelor
foto: oradeapress.ro
Primăria comunei Mircea Vodă va acorda și pentru sezonul rece 2012-2013 ajutoare pentru încălzirea locuinței. Potrivit unui comunicat din partea conducerii administrației locale, acest sprijin se acordă persoanelor care au în proprietate sau în folosință o locuință. 
Cererile se depun în perioada 15 octombrie - 20 noiembrie pentru a beneficia de sume pentru întreg sezonul, iar perioada de acordare este de cinci luni. Ajutoarele se primesc pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere. Cuantumul maxim este de 615 lei pe fiecare membru de familie, iar cel minim de 155 de lei pentru fiecare membru. Condițiile de acordare pe care beneficiarii acestui proiect trebuie să le respecte sunt acelea ca persoanele în cauză să dețină mai puțin de 2.000 de metri pătrați de teren intravilan. Dacă familia numără până la trei persoane, nu trebuie să dețină mai mult de două hectare de teren extravilan, iar dacă aceasta depășește trei persoane, trebuie să aibă în proprietate mai puțin de trei hectare de teren. 
În plus, cei care doresc să primească ajutor din partea primăriei trebuie să nu aibă automobile cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 de centimetri cubi și să nu posede o a doua locuință.
Taguri
Articolul anterior Începe anveloparea blocurilor din Cernavodă
Articolul următor Sistemul de termoficare din Cernavodă, reabilitat în colaborare cu CNE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei