Vineri, 05 Iunie 2026

Începe anveloparea blocurilor din Cernavodă

de Alexandra BĂLAN Luni, 15 Octombrie 2012 432 < 1 min citire
Începe anveloparea blocurilor din Cernavodă
foto: ghimpele.ro
Primăria orașului Cernavodă a început, la sfârșitul săptămânii trecute, derularea Programului local multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locatari.
Obiectivul acestei inițiative este reabilitarea termică a blocurilor vechi, reducerea costurilor pentru încălzirea apartamentelor, în condițiile asigurării și menținerii climatului termic interior, precum și ameliorarea aspectului urbanistic al localității. 
Potrivit unui comunicat de presă emis de administrația locală, 50% din cheltuielile acestui demers vor fi susținute de către bugetul de stat, conform prevederilor Ordonanței de Urgență 18/2009, 30% va fi contribuția primăriei, iar 20% va veni de la asociațiile de locatari. 
Reprezentanții Primăriei Cernavodă au stabilit deja cinci loturi de blocuri, proiectate în perioada 1950-1990, care vor fi izolate termic. Dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, este obligatorie înființarea asociațiilor de proprietari, inexistente în prezent în aceste zone. În acest scop, primarul Gheorghe Hânsă și echipa sa au mers, vineri, pe strada Pinului, unde au prezentat locatarilor etapele proiectului și i-au sfătuit pe aceștia să ia măsurile necesare pentru a îndeplini condițiile începerii lucrărilor.
Taguri
Articolul anterior "Finalizarea șoselei de coastă, una dintre prioritățile Colegiului 9"
Articolul următor Primăria Mihai Viteazu dă ajutoare pentru încălzirea locuințelor

Comentează știrea

rusine sa va fie
6 decembrie 2012
lol

lasati smecheria cu asociatiile de proprietari,destul ca tot faceti jocurile rajei si altora,atzi facut destul karul mare.reabilitarea se face moka,cu fonduri ue,nu mai furatzi 20% de la populatie,20% inseamna ca fiecare sa-si reabiliteze personal si iese mai ieftin.si apoi singuri atzi candidat si cautatzi malaiul,eu sincer nu admit vreun consilier existent ,stim toti ce manevrea a facut fiecare si cat a furat fiecare.nu stiti lega 2 propozitii dar va place acolo.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei