Administraţia locală din Valu lui Traian a hotărât să ia măsuri în ceea ce priveşte şoferii care îşi parchează autovehiculele în locuri nepermise şi încurcă circulaţia rutieră.
- Publicitate -
În acest sens, reprezentanţii primăriei Valu lui Traian, au transmis un mesaj clar pentru toţi cetăţenii care obişnuiesc să facă acest lucru şi i-a avertizat pe aceştia că, în cazul în care nu se vor conforma, vor fi sancţionaţi.
„Stimați cetățeni, dorim să vă comunicăm faptul că în urma reclamațiilor locuitorilor de pe Str. Cantonului în ceea ce privește parcarea autovehiculelor pe porțiunea de drum cuprinsă între Str. Mihail Kogălniceanu și Str. Negip Fazal, unde staționarea se face pe ambele sensuri, precum și în dreptul porților de acces auto ce obstrucționează folosirea acestora, au fost luate măsuri ca toți locuitorii de pe partea străzii cu numere pare să folosească accesele auto prin parcajul în curtea interioară, iar locuitorii imobilelor cu numere impare să parcheze pe porțiunea străzii de lângă canal.
În acest sens oprirea, staționarea și parcarea sunt interzise cu desăvârșire și au fost montate semne de circulație cu însemnul
parcarea interzisă cu excepția riveranilor. Drept urmare se vor efectua verificări cu privire la identificarea proprietarilor vehiculelor în acest segment de drum, unde conducătorii auto obișnuiesc să staționeze, iar cei în cauză vor fi sancționați”, au transmis reprezentanţii Primăriei Valu lui Traian.