Vineri, 05 Iunie 2026

Mai multe trenuri au întârzieri, până la data de 17 septembrie

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 03 Septembrie 2024 491 < 1 min citire
Mai multe trenuri au întârzieri, până la data de 17 septembrie
Pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Făurei - Buzău, mai multe trenuri vor avea o durată de parcurs mai mare cu aproximativ 15 minute, până la data de 17 septembrie. Acestea circulă pe ruta București Nord – Galați, Galați - București Nord, Brașov - Galați, Suceava - Constanța, Buzău - Constanța etc. Informații despre circulația trenurilor puteți afla la numărul de telefon 0219521 - Info CFR (trafic intern), dar și la numerele de telefon din stațiile CFR publicate pe cfrcalatori.ro, în aplicația „Trenul meu”, în care se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Tot aici se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire, precizează reprezentanții CF Călători. În același timp, pe site-ul companiei cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța, care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor. 
Taguri
Articolul anterior Primăria Valu lui Traian, măsuri în ceea ce priveşte parcarea ilegală în localitate
Articolul următor CNAS: Plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90% creşte la 2.020 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei