Proiectul tichetelor pentru "after school" a trecut de Camera Deputaților

de Carmen MOCANU Joi, 29 Octombrie 2015 149
Plenul Camerei Deputaților a adoptat tacit, ieri, propunerea legislativă care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul "Școală după școală" pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv. 

"Programul "Școală după școală" poate ajuta un milion de copii prin alocarea din partea statului a unui tichet valoric în vederea formării educației și supravegherii copiilor din învățământul primar. Acest proiect poate să sprijine sute de mii de familii care nu au cu cine să își lase copiii după finalizarea orelor de curs", se spune în expunerea de motive. Valoarea tichetului este stabilită în funcție de indicatorul social de referință și se indexează anual cu indicele de inflație. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev și cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parțial, costurile școlii sau ale organizațiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecțiilor. Tichetul se va acorda pe baza unei cereri din partea părintelui sau reprezentantului legal al copilului și se realizează pentru fiecare în parte, la sfârșitul fiecărui an școlar sau la momentul înscrierii la școală. Proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar 2016/2017. 

Camera Deputaților este primul for legislativ sesizat, decizia finală aparținând Senatului. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei