PRU se întărește. Cu ce partid a fuzionat

de Carmen MOCANU Luni, 21 Noiembrie 2016 145
Reprezentanții Partidului România Unită au transmis că partidul pe care-l reprezintă a fuzionat prin absorbție cu Partidul Românilor de Pretutindeni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de PRU, Partidul Românilor de Pretutindeni (PRP) are aproximativ 10.000 de membri organizați în 10 filiale județene și 15 filiale în afara granițelor țării.

"Împreună devenim o forță care va readuce valorile românești pe primul loc, de la capitalul autohton, până la zona spirituală a acestui popor. Noi am înființat un partid care să fie o voce puternică a românilor plecați în străinătate și care își doresc să revină în țară, dar care, din păcate, nu au foarte multe opțiuni la întoarcerea acasă. Împreună, alături de Partidul România Unită, ne vom recăpăta cu toții încrederea în forțele proprii și vom munci pentru același țel comun: reformarea României", a declarat președintele PRP, Emanuel Sorin Cioacă.

La rândul său, liderul Partidului România Unită, Bogdan Diaconu, a spus că PRU este mai puternic și a făcut un apel către alte "formațiuni cu adevărat românești" să i se alăture.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei