Vineri, 05 Iunie 2026

Prin vocea lui Constantinescu PSD ne cheamă, duminică, "la joc"

de Cosmin ZAPOROJAN Luni, 19 Noiembrie 2007 497 2 min citire
După cum cere datina politică de pe aici, ieri a fost rândul social-democraților constănțeni să se adune câtă frunză, câtă iarbă într-un miting electoral. Cu o săptămână înainte de alegerile euro-parlamentare, Geoană și Mazăre au prezentat-o în fața poporului de la malul mării pe Cristina Dumitrache, fata lui tata din PSD, care va candida din partea organizației județene a partidului.
Numai că scopul acțiunii electorale a fost deturnat încă din fașă. În loc să-i cânte în strună domnișoarei Dumitrache, școlită de altfel prin diferite universități londoneze, căci ea și candidatura ei ar fi trebuit să fie subiectul central al adunării, vorbitorii au avut cu totul alte preocupări, în funcție de rang și poziție în partid.
Spre exemplu, Radu Mazăre a avut pe suflet "guvernarea portocalie", care i-a blocat toate proiec-tele. Totodată, edilul șef al urbei s-a lăudat cu ce va face el pentru tineri, vorbind despre subvenționarea dobânzii la credite imobiliare și case vândute la preț de construcție. În aceeași notă, Nicușor Constantinescu a mărturisit că se simte "jefuit" de Uniunea Europeană, deoarece, conform calcu-lelor sale, fiecare constănțean a pierdut câte 400 de euro din cauza lipsei de absorbție a fondurilor comunitare. Tot el i-a îndemnat pe oameni să vină "la joc", sau la vot, pentru a câștiga alegerile.
A luat cuvântul și Alexandru Mazăre, deputat PSD de Constanța. A povestit despre peripețiile sale din Parlament cu proiectul șoselei de coastă sau cu portul și aeroportul, însă nici un cuvânt despre domnișoara candidată.
A venit, însă, rândul și vedetei mitingului, Cristina Dumitrache. Discursul ei a dezamăgit însă profund, demne de remarcat fiind doar informațiile despre funcțiile Parlamentului European. Ca noutate, ea a precizat că instituția europeană va hotărî "ce sumă de bani va primi România, ce sumă va primi Constanța, câți bani va primi fiecare om în parte".
Finalul i-a aparținut lui Mircea Geoană, președintele PSD, care a acuzat Guvernul Tăriceanu că i-a furat legea privind mărirea pensiilor. Tot la categoria furturi politi-ce a fost nominalizat și președintele Traian Băsescu pentru că
și-a atribuit necuvenit meritul legii pentru votul uninominal. "Să le fie rușine că încearcă să-și facă imagine pe legile PSD. Este legea noastră", a precizat Geoană la microfon. Totodată, liderul social-democrat l-a sfătuit pe Băsescu să facă referendum la Basarabi, dacă tot vrea să aducă pe cineva la urne, și să-i întrebe pe oamenii de acolo dacă trăiesc bine.
În final, Geoană i-a îndemnat pe constănțeni să iasă duminică la vot, să dea votul PSD pentru ca orașul acesta să devină un al doilea Rotterdam.
Articolul anterior La muncă, nu la-ntins mâna!
Articolul următor Adâncirea porturilor Constanța, Midia și Mangalia - o afacere de 60 milioane euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei