Duminică, 07 Iunie 2026

PSD pregătește o comisie parlamentară privind situația de la Suceava

de Cuget Liber Miercuri, 08 Aprilie 2020 272 1 min citire
PSD pregătește o comisie parlamentară privind situația de la Suceava
Sursa: România TV
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în cazul în care autoritățile nu comunică despre situația de la Spitalul Județean din Suceava, social-democrații vor iniția o comisie specială pentru aflarea adevărului cu privire la acest subiect, potrivit Agerpres.
"Ipocrizia trebuie să aibă o limită. Eu nu am auzit nimic ce s-a întâmplat cu managerul de la Suceava, decorat sau nedecorat, cum e el. Nu am auzit nimic despre ce se întâmplă cu domnul Flutur. Acolo s-au luat niște decizii în urma cărora au murit niște oameni. Lucrurile astea vor trebui foarte clar aflate. Românii trebuie să știe ce s-a întâmplat. Dacă continuă acest ritm, vom iniția o comisie specială să aflăm adevărul și vor fi instituțional și constituțional obligați să spună Parlamentului adevărul", a spus Ciolacu la Antena 3.
El a adăugat că "oamenii mor acum în administrațiile controlate de PNL". "Domnul Florin Roman a atacat astăzi anumite administrații locale (conduse de membri ai PSD - n.r.) gratuit. Oamenii trăiesc în aceste administrații și știu adevărul. Am văzut în Moldova trei județe - Bacău, Piatra Neamț și Iași - care s-au unit să cumpere un spital tampon pentru a nu se răspândi coronavirusul din focarul de la Suceava", a afirmat Ciolacu.
Taguri
Articolul anterior Guvernul analizează o formă de șomaj tehnic pentru sectoare din sistemul public
Articolul următor Echipaj al Ambulanței Constanța ÎN AUTOIZOLARE! Apel către constănțeni: "Nu mai mințiți când chemați salvarea!"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei