Vineri, 05 Iunie 2026

PSD, PRM, PC și PNL au votat proiectul bugetului de stat

de Cuget Liber Miercuri, 19 Decembrie 2007 281 1 min citire
Liderii grupurilor parlamentare au anunțat, ieri, de la tribuna Parlamentului, că vor vota proiectul bugetului de stat pe 2008, singurii care au spus că se vor împotrivi și vor vota numai bugetul asigurărilor sociale fiind parlamentarii PD-L.
Liderul PSD, senatorul Mircea Geoană, a justificat votul favorabil al PSD, spunând că bugetul pe 2008 este unul relativ generos, însă și-a axat întregul discurs pe neajunsurile acestui proiect, pledoaria sa fiind, paradoxal, aceea a unui vot de blam la adresa Guvernului. Mai mult, deși multe amendamente ale social-democraților, referitoare la măsurile sociale au fost agreate de Executiv tocmai pentru a obține votul PSD, Geoană a obiectat că proiectul elaborat de ministrul finanțelor Varujan Vosganian ar reprezenta "o gândire economică de dreapta".
Deși PRM a anunțat că votează în favoarea celei mai importante legi a Guvernului, la fel ca și PSD, reprezentantul peremiștilor, senatorul Carol Dina, a avut nenumeroase critici la adresa bugetului, dar a salutat faptul că amendamentele partidului au fost acceptate. "Deși construcția bugetară pentru 2008 conține erori mari și abordări greșite ceea ce ar impune un vot împotrivă, ținând cont de
faptul că multe dintre amendamen-tele noastre au fost acceptate mulțumitor în comisiile permanente, iar altele vor fi aprobate cu siguranță în plenul Camerelor reunite (...) PRM  va acorda un vot favorabil", a spus Dina.
Articolul anterior Am venit, am văzut, m-am panicat
Articolul următor Constănțenii, campioni de iarnă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei