Duminică, 07 Iunie 2026

PUSL Constanţa, acţiune în vederea stopării consumului de droguri

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 01 Octombrie 2023 164 < 1 min citire
PUSL Constanţa, acţiune în vederea stopării consumului de droguri
Sâmbătă, 30 septembrie 2023, Organizația Județeană PUSL Constanța a desfășurat o acțiune de informare cu tema „Pericolul consumului de droguri”, având ca invitat pe Marius Cristian Oprișan, specialist Asociația EQUITAS Constanța, la care au participat aproximativ 50 de persoane, membri ai organizațiilor din județ și municipiu.
Au fost dezbătute aspecte precum: adicţia de substanțe psihotrope, efectele negative asupra tinerilor, dar și asupra familiilor acestora, acțiuni și metode de informare, prevenire și combatere a acestui flagel.
Discuția a fost interactivă, un fost consumator care a reușit să treacă peste această dependență împărtășindu-și experiența.
De asemenea, la eveniment a fost prezent preşedintele organizaţiei judeţene PUSL Constanţa, Florentin Chiforeanu, dar şi preşedintele organizaţiei municipale a PUSL, Gihan Eserghep.
Organizația PUSL Constanța își propune să mai facă astfel de acțiuni, implicând cât mai multe instituții din comunitate.
Taguri
Articolul anterior Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea GI Industrial Holding de către Baxi, RCapital şi Kynvest
Articolul următor Marcel Ciolacu nu ştie dacă va candida la alegerile prezidenţiale din 2024

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei