Radu Mazăre: "Nu demisionez de la primărie"

de Carmen MOCANU Miercuri, 19 Noiembrie 2014 1217
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, ieri, întrebat dacă se retrage de la primărie și din viața politică, așa cum a spus că va face dacă după alegeri nu se schimbă "sistemul construit în zece ani", că nu își va da demisia decât atunci când va dori el, nu când vor adversarii săi politici.
Radu Mazăre a fost întrebat, la Curtea de Apel București, unde a fost prezent la judecarea dosarului său de corupție, dacă acum, după ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale, va demisiona de la Primăria Constanța, așa cum a spus în ziua votului.
"Eu nu am spus niciodată că plec dacă nu iese Victor Ponta, am spus că dacă sistemul rămâne la fel mă gândesc să renunț. Sigur că suntem într-o democrație, sigur că adversarii politici sunt bucuroși că a ieșit Iohannis și îi urez succes în mandat. Numai că eu am fost ales de patru ori în Constanța, iar în ultimele trei rânduri cu peste 65 la sută din primul tur. Decizia de a renunța la mandatul de primar o s-o iau eu singur, și nu adversarii mei politici și nici un cetățean sau doi, sau zece. Voi pleca atunci când cred eu de cuviință. Decizia o mai pot lua cetățenii la alegeri. Este o chestiune personală, a mea, pe care o analizez și la care mă gândesc", a spus Mazăre.
Edilul a mai spus că s-au înțeles greșit declarațiile lui din ziua votului, precizând: "Am spus că dacă lucrurile și sistemul vor merge la fel în continuare și voi fi hăituit pentru fiecare hârtie, mă gândesc să mă retrag". Acesta a arătat că dacă va fi în continuare "un vânat al sistemului", se gândește să se retragă, pentru că nu mai are sens ca orice hârtie pe care o face să fie ulterior verificată de or-ganele de anchetă.
Ce spune Mazăre despre victoria lui Iohannis
Electoratul din Constanța "nu asociază chestiunea locală cu votul la președinție". Așa a explicat primarul Constanței, Radu Mazăre, victoria la alegerile de duminică a candidatului ACL, Klaus Iohannis. "Am început să mă obișnuiesc. În 2005 a câștigat Băsescu și eu am fost votat cu aproape 70 la sută, cu câteva luni înainte. În 2009 a câștigat Băsescu la Constanța, în 2014 a câștigat Iohannis. Am început să mă obișnuiesc cu chestiunea asta. Oamenii nu asociază chestiunea locală și administrația locală cu votul la președinție. Oricât ne-am chinui noi să facem această alipire, se dovedește că nu se poate. Mi-am dat silința. Sunt foarte mulți votanți care m-au votat pe mine și l-au votat pe Băsescu, care m-au votat pe mine și acum l-au votat pe Iohannis. Așa e în democrație", a adăugat Radu Mazăre.
Potrivit Biroului Electoral Județean Constanța, în municipiul Constanța prezența la vot a fost de 66,76%, Klaus Iohannis fiind favoritul constănțenilor. El a reușit să obțină 60,03% din voturi în timp ce Victor Ponta a luat doar 39,96%. În altă ordine de idei, tot legat de Iohannis, edilul a fost întrebat cum vede candidatura acestuia la prezidențiale, încheiată cu o victorie. Mazăre a precizat că are o mătușă și un văr care sunt sași de origine, că mătușa sa este activă în Forumul German din Constanța și că ambii sunt "evanghelici", iar el, la rândul său, vorbește limba germană. "În ultimii ani, am spus mereu că una din țările în care mă simt cel mai bine este Germania", a conchis Mazăre.
Taguri

Comentează știrea

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
europeanu
19 noiembrie 2014
ce vrei si ce primesti

spre bucuria noastra, a cetatenilor corecti,mai exista si dna-ul care sunt sigur ca va scurta durata mandatului si va schimba adresa primarului din Mamaia la Poarta Alba.

zoro
19 noiembrie 2014
mincinos

Un mincinos notoriu, încălca inca o promisiune, mare inginerie. Toți psd-istii erau eroi, dădeau alegătorilor ultimatumuri cu demisii si lipsa de implicare daca nu e votat Ponta, acum ca nu a ieșit, sunt mielușei. Și-au adus aminte ca mai au treaba neterminata, se dau pe lângă Iohanis, se oferă ca si colaboratori, își căuta neamuri de origine germana, orice sa fie in ton cu schimbarea. Asta arata ce vulpi penale sunt, oportunisti, mincinoși, tradatori si cat de frica le e de Iohanis. Sper doar sa vad dreptatea pana la capăt si pentru toți !

dr akon
19 noiembrie 2014
Radu mamiii Raduleeeee Raduleereeeeeee

Încet,încet funia s-a apropiat de par.Sfârșitul e aproape,il simți frica de faptele tale își arata colții,dar speri ca vei evita un final lipsit de glorie.De ce sa faci.Che a fost "scos din circuit" cu ajutorul tovarășilor revoluționări.Dottore a pus înfrângerea pe cârcă voastră pe buna dreptate si nu va mai apara drumul spre pușcărie fiind deschis.Așa ca e vorbă de zile daca nu chiar de ore.Tot îmi pare rău,pentru ca puteai sa fii altfel.

admirator
19 noiembrie 2014
hahahaha!

Asa ii pierde Dumnezeu pe cei care nu-i plac. Incepe prin a le lua mintile! Stai linistit, DNA vegheaza... cu aitea dosare si infractiuni, pina la urma... Daca n-ai plecat acum 5 ani, acum ce rost mai are? Vorba aia: "sarla, nu se lasa dusa de bunavoie, din usa macelariei!" Pai calculati si domniile voastre: gagicute garla, baietei si mai multi -desi ascunsi-, bani furati in cascada -abia si-a format morisca-, obligatii nexam si pedepse simbolice, daca vor veni. Cum sa-i fie frica?

admirator
19 noiembrie 2014
citez din clasicii in viata:

"Daca pierdem alegerile, "Scape cine poate!" "Se pare ca le-ati pierdut... Ce sa faci, asa e cu liderii "social-democrati"... fideli celor ce i-au ales si doctrinei pina in craci. Lor sa le fie bine. Iar dupa ce trec cei 5 ani, vor veni sa va spuna ca au subminat din interior regimul liberal... nesimtire in floare!

ath
19 noiembrie 2014
Noiembrie,ultimul bal

In urma cu 25 de ani,intre 20 si 24 noiembrie 1989,Ceausescu avea sa fie reales in fruntea PCR. "Ceausescu reales,la al XIV-lea Congres ! Uraa...uraaa...!" Spre deosebire de Mazare care se lauda cu 65% (din primul tur),Ceausescu a fost reales,tot din "primul tur",cu unanimitate de voturi. Noiembrie aduce ghinion Ovatiile si aplauzele au durat peste 100 de minute.Bucurie nationala,dansuri populare,cantece patriotice,telegrme de felicitare....mandria de a fi roman.Realegerea "celui mai iubit fiu al poporului"(din primul tur) a iritat si mai mult populatia.Ceausescu isi pierduse "ceasul" istoriei. Asemenea celui mai iubit fiu al Constantei,Ceausescu pierduse contactul cu realitatea istorica.Daca Ceausescu ar fi renuntat la sefie(din primul tur),cred ca se plimba linistit prin Cismigiu inca 5-10 ani,pana la adanci batraneti.Bolsevicii nu renunta la eternitate si la glorie,bolsevicii nu au simtul masurii.Ce a urmat,o stim cu totii. Incapatanarea lui Ceausescu,i-a adus sfarsitul.Indarjirea lui Ceausescu a fost pe placul neobolsevicilor.Ceausescu trebuia sa moara,Ceausescu stia prea multe.Atunci au fost inventati "teroristii". Noul regim avea nevoie de morti.Ceausescu nu putea sa fie executat daca nu ar fi fost acuzat de genocid.Teroristii au tras in populatie ca sa legitimeze noul regim venit la putere,si executia sotilor Ceausescu.Asemenea imparatilor chinezi,care erau ingropati la un loc cu nevestele aflate in viata,Ceausescu a plecat la cele vesnice insotit de cel putin 1000 de tineri nevinovati.Atunci,se vorbea de 60.000 de morti.Daca in zilele revolutiei din decembrie purtai o bereta rosie cu insemne de bolsevic,te gaurea fara somatie.Uite ca bolsevicii au reinviat.Dupa 25 de ani,un mini-ceausel spune ca "voi pleca atunci cand cred eu de cuviinta".Bolsevicii se ascund in spatele vointei maselor populare,se ascund in spatele voturilor.Ei nu au simtul masurii.Paranoia,si setea de putere sunt boli ale comunistilor . Mazare nu are ceas,Mazare nu stie ca luna noiembrie este o luna cu ghinion.

Mishu
19 noiembrie 2014
Bine va face golanul...!

Mascariciul dereglat psihic uita , sau nu vrea sa zica , ca procentul de 65% este din numarul celor care s-au prezentat la vot si nu din totalul populatiei Constantei cu drept de vot. Golanul fost votat in draci de catre cei care beneficiaza de subventii , pachete si transport gratuit pe mijloacele de transport in comun , bani luati de la taxele si impozitele platite de constanteni , bani care a rfi trebuit sa se regaseasca in dezvoltarea orasului , locuri de munca (vezi Cluj sau Sibiu) si nu risipiti pe care alegorice si fete care dau din cur alaturi de acest bolnav mintal...

8. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

un alegător
19 noiembrie 2014
ce măgar și ce măscărici

Ce lingău Mazăre și ce jigodie. Cică îi place în Germania și în Austria acum după ce a ieșit neamțu. Păi cu Brasilia și cu Madagascar ce dracu mai faci. Și cică are o mătușă care e săsoaică. A uitat să spună că vinde flori și semințe...

un coleg de primarie
19 noiembrie 2014
leguma nu gandeste

AM SCRIS DE MAI MULTE ORI CA INDIFERENT DE REZULTAT, CU SAU FARA PONTA MAZARE ESTE LA SFARSITUL CARIEREI POLITICE. PONTA NU ESTE TAMPIT.IN CAZ DE VICTORIE SE DEBARASA URGENT DE INTERLOPI. DOVADA CA PSD-UL A VOTAT IMPOTRIVA PROIECTULUI DE LEGE CU AMNISTIILE. DAR MAZARE ESTE ATAT DE INCONSTIENT INCAT CHIAR SE CREDE CEZAR, STEFAN SAU SULEIMAN. URMATORUL PAS ESTE ARESTAREA PREVENTIVA DUPA CARE URMEAZA PEDEAPSA CU EXECUTARE.

17 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei