Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, ieri, că PNL nu va colabora cu PSD și că este o naivitate, dacă președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, are pretenția să fie parte la o guvernare.
- Publicitate -
Întrebată dacă vede posibil un guvern de uniune națională, Turcan a arătat că ideea a fost lansată de Marcel Ciolacu, candidat la președinția PSD.
"Aici o să vă spun câteva lucruri foarte limpede: 1 - Există un singur partid politic cu care PNL exclude orice formă de colaborare și acela este PSD. 2 - Românii au avut timp trei ani de zile să vadă ce înseamnă formula de guvernare inventată de către PSD. 3. În momentul de față, reprezentarea politică a PSD s-a înjumătățit și credem că este o dovadă de naivitate și lipsă de ancorare în realitate să ai pretenția să oferi o guvernare sau să fi parte la guvernare după ce trei ani de zile ai lucrat împotriva românilor și a partenerilor internaționali. Eu cred că nu ne permitem să uităm, ceea ce a însemnat guvernarea PSD. Așadar excludem orice posibilitate de asociere, de colaborare cu PSD", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Pitești, că în situația în care moțiunea de cenzură va trece, nici PSD, nici UDMR nu vor propune un premier și că există varianta unui guvern de uniune națională.