Primarul din Medgidia, Marian Iordache, împreună cu unul dintre consilierii locali, Luminița Vlădescu și cu directorul DGDPP, Nicolae Păun, au distribuit, ieri, ghiozdane cu rechizite, pungi cu dulciuri și cozonaci copiilor din satele Valea Dacilor și Remus Opreanu.
- Publicitate -
Acțiunea face parte din programul de susținere a învățământului preșcolar și preuniversitar din mediul rural, inițiat de reprezentanții Consiliului Județean Constanța, program ce se derulează semestrial.
Cei aproximativ 170 de copii școlari și preșcolari din Valea Dacilor și cei 40 din Remus Opreanu au primit cu bucurie rechizitele, însă mulțumirea a fost și de partea celor care le-au împărțit darurile, în momentul în care au văzut zâmbetul copiilor.
"Este frumos că cineva se gândește la copiii de la sate, care au posibilități mai reduse comparativ cu cei de la oraș, să își cumpere astfel de rechizite. Am înțeles de la cadrele didactice ale Școlii "Iuliu Prodan" din Valea Dacilor că, atunci când, din diverse motive mașina cu pachețelele zilnice întârzie sau nu ajunge deloc, cei mai mulți sunt triști și nu au alt pachet de acasă sau bani să își poată cumpăra ceva. Vreau de asemenea să subliniez faptul că activitatea nu este una de campanie, deoarece este al treilea an în care școlarii și preșcolarii se bucură să primească astfel de daruri", a spus primarul Marian Iordache.