Președintele PNL, Crin Anto-nescu, a declarat că probabilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituției să fie amânat după anul care se scurge deja, în acord cu decizia Curții Constituționale, și organizat poate chiar o dată cu alegerile prezidențiale, devine din ce în ce mai mare.
- Publicitate -
"Așteptăm ca la începutul sesiunii parlamentare să stabilim un calendar, numai că acest calendar va trebui racordat la decizia politică, strategică de această dată când supunem proiectul final referen-dumului. Și, deocamdată, așa cum lucrurile s-au conturat, probabilitatea ca referendumul să fie amânat după anul care se scurge, deci pus undeva, poate chiar cu alegerile prezidențiale, devine din ce în ce mai mare", a spus Antonescu.
El a precizat că nu a vorbit cu pre-ședintele Traian Băsescu, în cadrul întrevederii de sâmbătă dimineață, despre calendar, referendum sau suprapunerea acestui referendum cu prezidențialele.