Luni, 08 Iunie 2026

Revizuirea Constituției: Probele obținute în mod ilegal pot fi folosite doar când sunt în favoarea acuzatului

de Carmen MOCANU Marţi, 04 Februarie 2014 80 < 1 min citire
Revizuirea Constituției: Probele obținute în mod ilegal pot fi folosite doar când sunt în favoarea acuzatului
Comisia pentru revizuirea Constituției a decis, astăzi, că percheziția este dispusă de judecătorul instanței de judecată competente, în loc de instanța de judecată, așa cum era inițial, iar o probă obținută în mod ilegal poate fi folosită doar când aceasta este în favoarea celui acuzat.
La capitolul Dreptul la apărare, comisia a modificat un articol care se referă la percheziție, astfel încât aceasta este dispusă de judecătorul instanței de judecată competente și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege, forma inițială a articolului fiind "percheziția se dispune de instanța de judecată". 
Un amendament introdus la acest capitol stipulează că este interzisă folosirea unei probe obținute în mod ilegal, cu excepția cazului când aceasta este în favoarea celui acuzat. 
De asemenea, comisia a introdus în prevederile privind secretul corespondenței datele de localizare și mijloacele de comunicare electronice. 
"Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al datelor de trafic, al convorbirilor telefonice, al datelor de localizare și altor comunicări efectuate prin mijloace electronice și al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil și garantat", este articolul votat de comisie.
Taguri
Articolul anterior Bancuri
Articolul următor Nuclearelectrica. S-a realizat fasciculul de combustibil cu numărul 130.000

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei