Duminică, 07 Iunie 2026

Roberta Anastase a scăpat de comisia de anchetă pe care opoziția vroia să o înființeze în cazul său

de Cuget Liber Miercuri, 06 Octombrie 2010 304 1 min citire
Plenul Camerei a respins ieri cererea opoziției privind înființarea comisiei parlamentare de anchetă în legătură cu modul în care a fost dat votul la Legea Pensiilor într-o ședință condusă de Roberta Anastase, precizează Mediafax.
Pentru propunerea PNL și PSD au votat 116 parlamentari, 109 au fost împotrivă și șapte s-au abținut. Marton Arpad (UDMR) a arătat că propunerea PSD și a PNL nu a obținut majoritatea celor prezenți, fiind nouă parlamentari care nu au votat.
PNL și PSD i-au acuzat pe președintele Camerei, Roberta Anastase, și pe secretarul Sever Voinescu că au "fraudat" votul la Legea Pensiilor, această lege fiind adoptată în lipsa deputaților opoziției. Liberalii și social-democrații au arătat faptul că, din înregistrările video ale ședinței din 15 septembrie, când a fost adoptată legea pensiilor, se observă că nu au fost suficienți parlamentari în sală pentru a trece o lege organică.
PSD a depus, pe 21 septembrie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o plângere penală împotriva președintelui Camerei, Roberta Anastase, și a secretarului Sever Voinescu pentru abuz în serviciu, fals intelectual și fals în declarații publice. Cererea are drept consecință constituirea unui dosar de urmărire penală.
Reprezentanții opoziției au contestat Legea pensiilor la Curtea Constituțională și au protestat, absentând de la ședințele Biroului Permanent.
Taguri
Articolul anterior "Când vor putea fi stopate abuzurile lui Mazăre?"
Articolul următor Cernavodă își consolidează relațiile de prietenie cu localitățile din țară și de peste hotare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei