Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Românii, chemați la urne în luna mai 2019

de Carmen MOCANU Miercuri, 21 Martie 2018 289 < 1 min citire
Românii, chemați la urne în luna mai 2019
Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European se vor desfășura între 23 și 26 mai 2019, potrivit unei decizii adoptate, ieri, la Bruxelles, de miniștrii Afacerilor Europene din statele membre ale Uniunii Europene, reuniți în Consiliul Afaceri Generale (CAG), transmit AFP și dpa.
Reînnoirea Parlamentului European are loc la fiecare cinci ani. Conform legislației europene, viitorul scrutin european urma să aibă loc între 6 și 9 iunie anul viitor, dar statele membre au considerat că este imposibilă organizarea alegerilor în intervalul menționat.
Perioada reținută (23-26 mai 2019) este cea preconizată de Parlamentul European. Conform Agerpres, decizia finală va fi luată la sfârșitul procedurii oficiale - sfârșitul lunii iunie 2018 - care include o consultare cu eurodeputații și un vot cu unanimitate în Consiliul European (șefii de stat sau de guvern ai țărilor membre).
Alegerile europarlamentare din mai 2019 vor avea ca rezultat un Parlament European cu 705 membri, față de 751 în prezent. Diferența este dată de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană - dintre actualele 73 de mandate europarlamentare deținute de britanici, 46 vor dispărea, iar celelalte 27 vor fi repartizate acelor state membre care sunt subreprezentate în legislativul UE. Precedentele alegeri europene au avut loc în perioada 22-25 mai 2014.
Taguri
Articolul anterior Comisia Europeană, acuzată că ar fi intervenit în dosarele de corupție din România
Articolul următor "România se află pe primul loc în NATO la alocări bugetare pentru Apărare"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei